Această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor se rostește de 10 ori pe zi, în 9 zile de marți! Iată care este ritualul pe care trebuie să-l urmezi! Iată de ce nu se cade să te mâhnești pentru dorințele neîmplinite și se cuvine ca toate să le lași în seama Domnului. „Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului" (Psalm 54, 25). Nu fii împuținat cu sufletul și nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Patimile au pus umbra pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani. 23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele 24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică. Nu fii imputinat cu sufletul si nerabdator, dorind ca toate sa se implineasca indata dupa voia ta. Cu mult mai bine este ca intru liniste si rabdare sa te rogi lui Dumnezeu, lasandu-le pe toate in voia Lui. Nu cere implinirea grabnica a dorintelor tale - nu oricare dorinta este buna si nici toata implinirea lor nu este folositoare. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, Rugaciune pentru indeplinirea dorintelor; Psalmul 90 ( a lui David ) RUGACIUNE CATRE SFANTUL ANTONIE,PENTRU AJUTOR LA EXAMENE. Psalmul 8(un psalm al lui David) NASCATOARE DE DUMNEZEU; Psalmul 26 (un psalm al lu David) DOAMNE 7lXq3R. psalmi pentru implinirea dorintelor; legendele olimpului personaje; silvotundra clima; actiuni petrom forum; saga amurg 4; intranet PETROM; eseu; casa de vis sinaia; orhideea spa; case la cheie; promotii; casa cu flori busteni; platforma de examene online; golf v oferta; asigurari auto; chess; reduceri cosmetice; sah online; case lemn Acatistul Bunei Vestiri pentru împlinirea tuturor dorințelor. Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pe 25 martie. 25.03.2018. Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor De ce nu-mi indeplineste Dumnezeu dorintele. Sunt persoane care se roaga lui Dumnezeu pentru implinirea anumitor cereri si observa ca acestea nu iau viata. Omul care se afla in astfel de stari, trebuie sa stie ca sunt situatii cand cere ce nu-i este de folos pentru mantuire si din acest motiv Dumnezeu nu ii implineste cererea. Despre rugaciune

psalmi pentru implinirea dorintelor