Obiceiuri şi superstiţii de înmormântare. Că sunt obiceiuri vechi de sute de ani, ritualuri religioase sau simple superstiţii, o mulţime de elemente trebuie să-ţi aminteşti în caz că ai un deces în familie. Ca şi cum moartea cuiva drag nu ar fi de ajuns de dureroasă, mai trebuie să respecţi şi tot felul de lucruri, unele din La 40 de zile dupa inmormantare este efectuata o pomenire in cinstea Domnului Iisus Hristos. Alte pomeniri se realizeaza la 6 luni, la 1 ani si dupa in fiecare an pana la comemorarea a 7 ani de la inmormantare. La crestinii ortodocsi inmormantarea implica proceduri complexe care pot fi dificil de gestionat intr-o perioada atat de dureroasa. 4 obiceiuri de inmormantare predominante la o inmormantare din Ardeal 1. Acoperirea oglinzilor In Ardeal, dupa ce o persoana a murit, se acopera toate oglinzile din casa, pentru ca exista credinta ca este posibil ca sufletul sa-si vada reflexia si, din aceasta cauza, sa nu-si mai gaseasca pacea niciodata. Obiceiuri ciudate la nastere. Cele mai numeroase obiceiuri romanesti cu caracter bizar sunt asociate nasterii pruncilor, constituind pentru a buna parte din romanii de la sate deprinderi intelepte, menite sa asigure noului nascut o viata sanatoasa si indelungata, presarata cu un noian de lucruri bune. Oricat ar parea de neverosimil, cu mai Obiceiurile de la inmormantari sunt cunoscute de romani, mai ales de cei batrani, insa, acum avem de-a face cu reguli si nu cu obisnuitele cutume. Guvernul a elaborat un proiect de Hotarare prin 18 comentarii. Alte articole despre: reguli inmormantari, schimbare reguli inmormantare, reguli inmormantare romani. hSmvIF. Obiceiuri şi superstiţii de înmormântare. Că sunt obiceiuri vechi de sute de ani, ritualuri religioase sau simple superstiţii, o mulţime de elemente trebuie să-ţi aminteşti în caz că ai un deces în familie. Ca şi cum moartea cuiva drag nu ar fi de ajuns de dureroasă, mai trebuie să respecţi şi tot felul de lucruri, unele din 4 obiceiuri de inmormantare predominante la o inmormantare din Ardeal 1. Acoperirea oglinzilor In Ardeal, dupa ce o persoana a murit, se acopera toate oglinzile din casa, pentru ca exista credinta ca este posibil ca sufletul sa-si vada reflexia si, din aceasta cauza, sa nu-si mai gaseasca pacea niciodata. Obiceiuri ciudate la nastere. Cele mai numeroase obiceiuri romanesti cu caracter bizar sunt asociate nasterii pruncilor, constituind pentru a buna parte din romanii de la sate deprinderi intelepte, menite sa asigure noului nascut o viata sanatoasa si indelungata, presarata cu un noian de lucruri bune. Oricat ar parea de neverosimil, cu mai Un alt obicei este acela de a purta pe haina o panglica mica de culoare neagra, numita doliu, care de obicei este purtat timp de 40 de zile. Odata cu acest principiu barbatii nu se barbieresc timp de 40 de zile, iar femeile in semn de jale pana la inmormantare isi lasa parul despletit. Ce obiceiuri PĂGÂNE a acceptat Biserica Ortodoxă la înmormântările românilor Laurentiu Panait | 01 apr, 2014 Cultul morţilor este dezvoltat foarte mult în rândul credincioşilor. Uneori, din prea multă pietate sau, alteori, din superstiţie, aceştia au adaptat rânduielilor liturgice tot felul de inovaţii sau practici păgâne.

obiceiuri dupa inmormantare la ortodoxi